sâmbătă, 11 iunie 2011

Luna - karmica

Interpretarea karmică a Lunii
  •  Planeta ce precede Luna creionează unele aspecte din vieţile anterioare(legate de comportamente din vieţile anterioare şi fiinţele pe care acest suflet le-a întâlnit)
Soarele precede Luna - în ultimele existenţe anterioare, nativul a întâlnit mai ales persoane de origine nobilă, aristocrată, trăind în înalta societate (eventual la o curte regală sau imperială); a avut uncomportament rafinat, impregnat de sensibilitate artistică, de strălucire.
Mercur precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, nativul a trăit într-un mediu intelectual
(scriitori, profesori, ziarişti, etc.) şi a comunicat în mod amplu (cultivând apropierea de anturaj, comunicarea, setea de informaţie, ca şi o anumită instabilitate sau nervozitate); sufletul vine cu o mare curiozitate din alte vieţi, cu putere de adaptare, inteligenţă şi mobilitate (fizică, mentală).
Venus precede Luna - acest suflet a trăit, în alte existenţe, într-un mediu artistic, profund
impregnat de frumuseţe, rafinament, toleranţă, sociabilitate; a cultivat compania pictorilor, muzicienilor, poeţilor, actorilor, dansatorilor (sau, uneori, a prostituatelor sau curtezanelor); nativul a putut fi căsătorit, a deprins gustul banilor şi are o anumită armonie interioară, ca şi o nevoie de frumos.
Marte precede Luna - acest nativ vine din existenţe în care a fost un luptător, a putut trăi într-un
mediu militar (război, lupte, confruntări, cazarme); această fiinţă este plină de dinamism, combativitate şi
voinţă.
Jupiter precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, acest nativ a trăit într-un mediu elevat,
spiritual, întâlnind filozofi, oameni religioşi, mistici, ocultişti; a putut trăi într-un mediu universitar,
religios sau a putut călători în multe ţări (aventurier).
Saturn precede Luna - acest nativ a trăit, în alte existenţe, fie într-o elită a liderilor, politicienilor,
în vârful piramidei sociale, fie şi-a petrecut vieţile anterioare într-un mediu ascetic, căutând să atingă înţelepciunea, detaşarea, pacea lăuntrică (precum yoghinul într-o peşteră din Himalaya, înţeleptul de pe munte sau călugărul în chilia sa).
Uranus precede Luna - acest nativ a trăit, în alte existenţe în cadrul unei frăţii, a unui grup
important de prieteni, a unei organizaţii subversive sau revoluţionare; s-a ocupat de tot ceea ce era nou,
original, modern, având o mare inventivitate.
Neptun precede Luna - în ultimele existenţe , nativul a putut trăi în locuri izolate, întâlnind mai
ales fiinţe cu preocupări mistice, oculte, esoterice, cu puternice înclinaţii devoţionale.
Pluton precede Luna - în ultimele vieţi anterioare, nativul s-a aflat alături de alchimişti, esoterişti, tantrici, magicieni, ocultişti, trăind într-o societate sau o organizaţie secretă; a putut trece prin transformări profunde, dramatice.

  • Poziţia Lunii în semnele zodiacale indică, de asemenea, cu ce gen de impregnări subconştiente vine respectiva fiinţă din vieţile sale anterioare.
Luna în Berbec - indică o anumită agresivitate subconştientă; la acest nivel, nativul este plin de
dinamism, combativitate, spirit de competiţie, dar poate avea uneori răbufniri de violenţe.
Luna în Taur - la nivel subconştient, nativul este preocupat în special de latura material-financiară
a vieţii, şi are o mare nevoie de stabilitate, de siguranţă.
Luna în Gemeni - nativul este impregnat subconştient de o mare curiozitate (sau sete de
informaţie), dar are şi o doză considerabilă de scepticism la acest nivel.
Luna în Rac - indică nevoia subconştientă de a avea un cămin plăcut, deosebit, romantic, de a
percepe o protecţie maternă şi o siguranţă emoţională.
Luna în Leu - indică o nevoie subconştientă intensă de imagini, spectacol, distracţie armonie,
strălucire, aroganţă subconştientă, sete de măreţie, grandoare, afirmare spectaculoasă.
Luna în Fecioară - nativul are o nevoie subconştientă de ordine, precizie, curăţenie, exactitate şi o
atracţie către natură (plante, animale).
Luna în Balanţă - indică nevoia subconştientă de armonie, de viaţă socială şi de echilibru afectiv -
emoţional în cadrul unui cuplu.
Luna în Scorpion - indică nevoia subconştientă de mister, ocultare, de orientare spre esoterism,
morbiditate, stranietate, erotism, moarte, transformare.
Luna în Săgetător - indică nevoia subconştientă de expansiune, aventură, spiritualitate, nobleţe,
înţelegere profundă.
Luna în Capricorn - la nivel subconştiet, fiinţa este plină de ambiţie, pragmatism, responsabilitate,
voinţă de putere, rezistenţă, răbdare.
Luna în Vărsător - la nivel subconştient, fiinţa este plină de originalitate, sete de cunoaştere,
preocupare pentru nou, modern, inventivitate, suprarealism, fantastic.
Luna în Peşti - la nivel subconştient, fiinţa manifestă o intensă nevoie de misticism, credinţă,
sensibilitate, putere de dăruire şi sacrificiu, singurătate, evadare din realitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu